Vedeam acum câteva zile, la mine-n Analytics, că, surprinzător, am mai mulţi cititori din Bucureşti, decât din Oradea. Nimic special, mi-am spus eu. Nimic special în nici unul din ele, mi-am spus tot eu, în aceiaşi propoziţie, doar că am scris aceleaşi chestii aici de două ori ca să pot umple spaţiul, deoarece încă suntem în pana de idei. Ş-am să vă spun de ce.
Cel mai rău lucru, care urmează să vi se întâmple
Cel mai rău lucru, ce mi s-a putut întâmpla în toată viaţa mea, a fost conştientientizarea faptului că eu conştientizez tot ce mi se întâmplă. Şi dat fiind faptul că este cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla mie, am făcut nişte analize ş-am constatat că este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei fiinţe umane.
N-am teoreme deştepte şi nici nu-s cu cărţile de psihologie (pe care nu le-am primit încă, nu de alta) lângă mine aşa că am să vă explic, la ce mă refer, lucrul care mi se întâmplă chiar în timp ce vorbim. Sau mă rog, comunicăm.
De când sunt mic, am conştientizat că, dacă anumiţi factori pot interveni în lucrul pe care, de altfel l-aş fi făcut din inerţia momentului, s-ar putea să nu mai fiu abil în realizarea acestuia. Şi ca să dau un exemplu destul de concret, am să vă spun că, din moment ce (acum urmează exemplul) mie, ca adolescent de 16 ani, mi se permite să zăbovesc cu prietenii mei, înafara parcelei mele autohtone, până la ora 12, mi se taie toată dorinţa de a fi un băiat cuminte, să vin din proprie iniţiativă, acasă, poate înainte de 12. Asta doar din cauza faptului că, am conştientizat că nu este bine, în viziunea părinţilor mei, să stau mai mult pe-afară, astfel ei interzicându-mi, că încă îs pe banii lor, să o fac. Probabil acest articol, vă va scutura din rădăcini, principiile şi dorinţele viitoare, dar nu sunt eu de vină că voi, care citiţi, sunteţi majoritar „capitalişti” şi că eu, am conştientizat asta, astfel am găsit o modalitate de a vă întoarce pe dos psihic, chiar dacă nu în conştient, ci în sub.
Aşa că, mai pe scurt, probabil eu aş veni acasă, înainte de 12, dar dat fiind faptul că mi-este interzis să depăşesc aceea oră, deci sunt obligat să vin înainte de începerea unei noi zi, mă deranjează mai tare, astfel, îmi apare dorinţa de a sta mult mai mult, peste program, să spunem aşa.
Şi-acum, deoarece nu sunt sigur de capacitatea voastră de a face legăturile, am să vă explic motivul pentru care articolele apar între durate de timp tot mai mari. Am conştientizat că, trebuie să scriu şi că, trebuie să mă ridic la aşteptările mele, mai apoi ale voastre, aşa că mă simt obligat să găsesc subiecte. Lucru pe care l-aş face, şi pe acesta, din inerţia momentului, sau din simplul fapt că îmi place să scriu şi să amuz diferite persoane, chiar şi bucureştene. Dar nu pot, deoarece, acum, sunt obligat s-o fac, că altfel, faceţi iar mofturi, cât pe Y!M, cât aici pe blog. Şi ce primesc eu că scriu articole geniale, pe care voi fiind deştepţi, le citiţi, iar ei fiind proşti, nu? Vreo trei-patru păreri amărâte, dintre care 2 sunt ale mele. Aşa că, de-acum înainte, dragii mei, doresc să învăţaţi că, Creierul cu Plete este păstrătorul valorilor morale ce-i aduc beneficii, iar una dintre cele păstrate este că, dapăi dacă eu scriu 3 pagini A4, ca tu să te amuzi şi să-ţi impresionezi iubita, prin plagiat, apăi fă bine şi spuneţi şi părerea, fă şi tu muncă de susţinere.
Sau de fapt, mai bine lăsaţi-mă să cred că admiteţi tacit tot ce am de spus şi declarat despre diferite, sau diferiţi.
În continuarea articolului, mă simt nevoit, să mă introduc, mai detailat decât la rubrica „Cine?”. Adică să vorbesc, tot despre mine. Vom continua deci, cu o descriere de genul „cine sunt, de unde vin şi de ce-am venit”, pentru ultima oară, pentru a limita întrebările puse pe stupid şi, ca să mă simt şi eu bine când, vorbesc cu ’tare fan, că el ştie tăt despre mine şi eu ştiu nimic despre el. Şi nu-mi pasă, să-şi facă blog.
Aşadar, după cum aţi aflat, mă numesc Valeriu şi da, surprinzător pentru unii din prietenii mei, eu sunt Creierul cu Plete. Mă mai cheamă şi Cuc, un nume cu care ţin să mă mândresc, din cauza caracterului sută-la-sută românesc. Trebuie precizat că, după maghiarizare, pe stră-stră-stră-stră-străbunicul meu, l-a chemat KuK, care, ciudat, se citeşte, precum „cock”, în engleză. Dar să trecem mai departe.
N-am să continui cu numele celor patru şcoli în care m-am desfăşurat până acum, deoarece sunt sigur că nu le cunoaşteţi, iar dacă le cunoaşteţi, of! Bine!
Dân clasa întâi până-n a treia, am activat în Şcoala Dimitrie Cantemir, alias fosta Generală 6. Da! Ştiu, precum spitatul (Spitatul 6, mă refer, la voi, fani bucureşteni, acesta fiind Spitalul 9). Apoi, din cauza părinţilor mei nomazi, am fost mutat la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, iar din anumite nemulţumiri, din a şasea, semestrul al doilea, am fost mutat, fără voia mea, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, unde mi-am format o mare parte din personalitatea-mi de invidiat. Adică invidiam pe alţii. Dau Capacitatea, ş-ajung la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, unde-mi voi continua cursurile, de îndată ce se termină vacanţa.
Alte răspunuri:
Da, Olivia este prietena mea, ne iubim unul pe altul (adică, DA!, şi eu o iubesc pe ea) şi fiecare pe sine însuşi şi nu intenţionăm să renunţăm la acest sport (după fraza aceasta, aştept propuneri de job la revista Avantaje).
Da, eu am scris poeziile acelea, organizate sub numele de „Creierul cu Plete”.
Da, scriu eseuri şi texte din-ainte de a-mi face blog.
Alte răspunsuri, dacă mai puneţi întrebări.