Să fiţi toţi ca mine! Căci eu sunt deja aşa, măcar am scăpat de-un efort în plus, că-n cazu-n care cu toţii am fi ca mine, s-ar deprecia hărnicia, mai ceva ca Leul în Statele Unite.
Eu: N-ar fi interesant să…
Eu: Nu, n-ar fi. Am dreptate, din nou.
În tot acest timp în care n-am scris, am avut una din singurele ocupaţii de a mă durea capul, eu pe mine, să mă dor şi să-mi curgă sânge din nas, el din mine, altul. Pe lângă faptul că m-am durut eu pe mine la cap, am mai fost ocupat cu statul la şcoală, deşi am fost întâmpinat după câteva ore cu binecunoscutul: „Vali, ce-i cu tine la şcoală, eşti bolnav?!”. Şi mai pe lângă, gata să cadă, a fost faptul că nu prea am avut subiecte despre care să scriu, iar ca să fac o paralelă: momentan viaţa mea e un fel de blog şi prost scris, da’ şi fără trafic.
…
Ceea ce a fost mai intrigant în ăste câteva zile, a fost faptul că, după ce a certat jumătate din clasă că n-au observat exerciţiul întâi, la un test, profesoara mea dragă de „Limba şi literatură română”, nu mi l-a punctat DELOC, exerciţiul întâi. Iar de câteva zile, de când mi-am transcris genialitatea pe foaie într-un eseu, aceiaşi profesoară tot neagă faptul că mi l-ar fi citit, deşi a folosit într-o oră, aşa…aproximativ, cel puţin 5 formulări şi sintagme pe care (1) EU le-am scris, (2) pe eseul MEU, (3) scris de MÂNA MEA (ăstea-s şi 3 dovezi extrem de puternice într-un proces pentru încălcarea drepturilor de autor), fără să schiţeze vreun gest, vreo 4 ghilimele acolo, ce să mai link în coadă sau bani pentru drepturi de difuzare, în timp ce eu fac spume la gură, neputincios. Iar după toate ăste, pun pariu că-mi dă vreun 7 pe eseu. Ca un fel de „mulţumesc”, da’ invers. Şi cu acest gând, m-am hotărât să-mi rezerv drepturile de autor, să trag de pe profesori şi ultimul leuţ pe care-l câştigă. Situaţia e atât de penibilă, încât mă aştept să-mi dea 10 pe eseu şi 2 pentru că i-am şoptit profesoarei.
Mi-aduc aminte că, parcă trebuia să zic ceva despre blogmeet-ul din 13 octombrie, aşa, pentru consătenii din blogosfera orădeană. Ei, iată că am zis.
…
Razvan Bar: Ai fost ieri în centru?
Eu: Da.
Razvan Bar: Şi ai luat interviu cu Băsescu?
…
Ce-aţi citit mai sus am scris acum 2 zile, aşa că apreciaţi, pentru că dacă publicam atunci, deveneam clasic şi implicit muream…de foame, iar ce citiţi acum nici măcar postum nu ar fi fost. Numa’-n cazu’-n care nu omor şi duc cu mine nişte cartofi şi grătare, să mă îmbuib, aşa, de inspiraţie, că mi s-a spus că acolo unde-o să ajung ăia-s experţi în barbeque, că dară o fac de-o eternitate. Plus că dacă mă pun bine de pe-acum, pe lângă ăl mai mare bucătar de prăjeli underground, o punem de-o reclamă, că avem paleta de culori corespunzătoare-n logo, idei avem şi destui adepţi, încât o să fie CCP al 8-lea semn că vine Apocalipsa. Care-i de fapt tot un blogmeet, da’ mai mare. Plus c-or da link-uri către CCP, de urgenţă, în toate e-cărţile sfinte, lucru de care nu mă prea bucur, că dară cine le citeşte? Ăia care-mi zic c-o să fiu un fel de ingredient pentru un bograci infinit, c-o să mă prăjească un bucătar ungur, să mă strige „Romanul Hús” toată ziua (în cazu-n care aşa-i împărţită infinitatea calendaristică).
…
În continuarea programului, restul acestuia.
Şi a început să nu mă mai doară capul, iar în ultimul timp nu m-a mai durut deloc, ceea ce-i foarte puţin. Ca să sărbătoresc, am spart banii de lumânări şi m-am dus la „Noaptea Devoratorilor de Publicitate”, a doua oară anul acesta, să compensez cam câte reclame am pierdut mergând la budă, în timp ce mă uitam la HBO, care oricum n-are reclame. Apropos de asta, tot în acelaşi loc, Casa de Cultură a Sindicatelor zic, cu o zi înainte de NDP, am mers până acolo cu aceleaşi nevoi fiziologice precizate mai sus şi am picat fix la ţanc: era şedinţă PSD. Oricum, îmi place să pun aceste două lucruri în aceiaşi frază, fiind aproape de o aceiaşi importanţă păntru mine. Dar să revenim la ale noastre, acolo la NDP s-au prezentat câteva adevărate personalităţi orădene, precum domnul Horgoş şi câţiva (doi) blogări locali, cărora le-aş fi întins o cameră digitală, că ştiu eu că voiau să-mi ia interviu. Probabil cei care iau luat interviu lui Horgoş, au realizat că un interviu cu mine ar fi fost mult mai interesant, aşa că mergând după concepte jurnalistice bine clădite, tot Horgoşului i-au luat. Lucru de care n-am putut decât să mă bucur, eu fiind supus unui stres mediatic continuu. Invitaţii speciali au fost doar pe jumătate. Nu, să nu mă înţelegeţi greşit, grupul vocal-instrumental (că aşa au declarat) Cassa Loco a fost prezent, cu toţi membrii de faţă, numai că nu erau speciali, atâta tot…Plus că băieţii ăştia trei au un umor de care n-am putut decât să mă feresc, când aruncau cu decibeli în preajma mea. Am vrut să particip la unul din cele - nu mai puţin de - două’ş’ de concursuri organizate cu acelaşi premiu (la toate concursurile precum şi oricare loc obţinut la ele) şi anume, cel a cărui întrebare era: „Cum v-ar salva o sticlă de apă minerală Dorna viaţa?”. Răspunsul meu ar fi fost: „Dac-ar fura ungurii Ardealul”, dar m-am abţinut privind în jur. Nu era vreun ungur să se simtă jignit. De fapt, cred că nu era vreun ungur să se simtă. Şi-mi place să cred că nu era vreun ungur în jur. Ca în fiecare an, reclamele produse de români au fost cele mai bune şi cele din USA au supt. Nu că acuma n-o mai fac.
…
Şi priviţi cum stau să-mi pierd vremea prin pânza întinsă şi mondială când am atâtea lucruri de nefăcut, încât nu ştiu cum să-mi fie mai goală agenda. Mâine, de la ora 17 tre’ să fiu prezent la şedinţa revistei Verde-n Faţă, la care am fost invitat să redactez, dat fiind ultimul articol (a cărui calitate a închis gurile căscate în arhivă). Nu cotaţi pe Google că nu-i. Vom scana când vom avea ce.
…
Uitaţi ce teorii revoluţionare emit, când zăbovesc pe e-plaiuri:
Eu: Prin excludere, realizez că nu cunosc vreun extraterestru.
Încercaţi să desluşiţi această conversaţie haotică, între colegul meu de bancă şi Răzvan (alias Jumară). Poate iar face crize pre-menstruale după ce citeşte, că iar l-am pus să râdem de el.
Razvan: tu asculti melodii invechite?
Razvan: Mika - Happy ENDING
Cristi Mago: nul am
Razvan: n-o ai
Cristi Mago: nul am
Razvan: dar eu daaa
Razvan: N-o ai.
Cristi Mago: nu o am!!
Razvan: dar eu daaa
Cristi Mago: ok
Razvan: si n-o vrei?
Cristi Mago: nu
Razvan: a.
Razvan: mno’
Razvan: …
Razvan: zgarca.
Razvan: Te sgarcesti
Razvan: pentru o melodie
Razvan: vaaaaaai
Razvan: te sgarcesti pentru ataaata
…
Iar pe final, am să vă dau un pont, celor care sunteţi atât de ocupaţi cu politica, şi-o să-mi săriţi în cap că sunteţi fani Năstase blog. Ştiţi cum ar trebui să se încheie şedinţele parlamentare? Uite-aşa: „Asta a fost tot. O seară plăcută. Conduceţi cu grijă.”
Pe data viitoare, rugaţi-vă să am tot mai multe chestii de făcut, că parc-atunci îmi vine inspiraţia mai tare şi cheful de scris.