„AAAHAHAHAHAHAHAHAAA!” şi alte interjecţii necesare.

Voi parcurge repede acest articol, deoarece îmi trebuie la budă.

De fiecare dată când nu doriţi să eşuaţi comic înconjurat de 2 sau mai multe persoane, trebuie să procedaţi altfel: este necesară o persoană cu pete de ciocolată pe incisivi. Încercaţi să spuneţi glume pe gustul acesteia. Nu va conta dacă gluma este bună sau nu, ceilalţi vor reacţiona „interjecţional”, lucru important pentru impresia asupra propria persoană.

…

Profesoara mea de „Antreprenorială” este atât de proastă, încât într-o încercare de a filosofa, a spus următoarele: „Vă gândiţi dacă timpul s-ar dilata? Probabil am trăi 100 de ani…”.

…

M-am tot amânat să scriu acest text, pe care nu l-am scris încă, din moment ce suntem la primele fraze. Motivele literare absenţei mele au fost pur boem-intelectualo-artistice: mi-a fost lene şi n-aveam idei. Fiecare dintre ele având rolul de a mă scoate din situaţii jenante – în care situaţia e jenantă, „persoana” e jenată, iar eu prezint o mimică nedumerită –, excluzându-se una pe alta, astfel: puteam să spun că n-am idei, să ascund că mi-e lene.

Acum, motivul pentru care nu aveam idei, era pentru că mi-era lene să le am şi pentru că, deseori, mă supraestimez din p.d.v creativ – în sensul că-s într-atât de deştept încât să recunosc acest defect, în contexte benefice. Mi-am realizat supraestimarea în momentele în care îmi venea o idee şi încercam să o notez pe telefon: aveam ideea, începeam să notez, scriam prima literă şi ieşeam. Iar acum, stau cu o privire tâmpă la folderul cu „drafts”, din telefon şi mă uit la mesaje de genul: „s”, „b”, „r”, „f”, „a”.

Ceea ce-i foarte logic, exact ce voiam să vă spun. Aşadar, s f r b, a.

…

V-ajunge atât. Am să mai scriu, în curând. Vă urăsc.