Cu ocazia a 100 de articole, vă ofer videoclipul trupei Zgîrie Nori la melodia "Visul tău", pe care am avut onoarea să-l promovez cu acordul unui prieten, unul dintre soliştii trupei, Eugen Iustin.

Adevărul despre Nechifor Lipan

Scris de Valeriu Cuc, în August 11, 2008


ADĂUGIRE ULTERIOARĂ: De acum înainte, articolul care se prezintă sub este un răspuns la tot scandalul creat în jurul subiectului “Cristian Neagoe”, despre cum se pişă prietena dânsului la el în gură, el înghiţindu-i ei pişatul. Au mai scris despre asta Darius, Ciutacu şi alţii, mai mici.

*

De ani întregi, elevii ce trec prin clasele a 8-a, ultima clasă de gimnaziu, sunt obligaţi. Obligaţi să ce? Da.

Acestor minţi fragede li se impune citirea şi discutarea unui roman, aproape până la nivelul în care, practic, aceştia îl memorează, îl înghit fără să-l digere, ca pe orice altă minciună oferită de către cei care conduc această ţară. De ani întregi ei sunt ghidaţi precum nişte maşinuţe cu telecomandă, precum o turmă de oi atrasă de interjecţiile ciobanului care le deţine şi care le transportă spre transhumanţă, în conformitate cu deciziile specialiştilor de la „Drecţiile agricole şi de dezvoltare rurală judeţene”, date prin “Ordinul comun al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 226/2003” şi al “Ministrului administraţiei publice nr. 235/2003”, publicat în Monitorul Oficial nr. 423, din 17 iunie 2003.Faptul că aceste reglementări despre care discutam pe îndelete mai sus nu sunt respectate de către Nechifor

Lipan, eroul absent, presupus-mort, al romanului “Baltagul” scris de Mihail Sadoveanu şi publicat în luna noiembrie a anului 1930, afectează tinerii la nivelul subconştientului, astfel încât, nefiind conştienţi în de ce se întâmplă în subconştientul lor, deoarece este, cum spune şi numele “sub” conştient, ei, fără să-şi dea seama, se transformă încet în adevăraţi “dealeri”, în negustori corupţi de guvern, gata să dea mită pentru ca autorităţile să treacă cu vederea asupra tranzacţiilor cu droguri pe care le efectueaz, sau le vor efectua.

După cum apare şi în roman, Nechifor Lipan dispare de-acasă iar ulterior este găsit mort, într-o râpă, cu o urmă de baltag în cap, câinele lui fiind lăsat în viaţă. Dar oare, nu este această dispariţie cel puţin bizar de asemenătoare, încât puterm realiza o paralelă între ea şi dispariţia lui Omar Hayssam pe un vas care transporta oi? Şi această poveste INVENTATĂ de guvern, serviciile secrete, parlament, preşedenţie şi distribuitorii de carne de oaie din capitală, are implicaţii adânci până şi în cazul serialului notoriu “Elodia”, în care Elodia Ghinescu este erou-principal absent. Coincidenţă? Dumneavoastră decideţi.

Coincidenţele nu se opresc aici. Să luăm, de exemplu, caracterizarea fizică a lui Nechifor, indirect realizată din amintirea concubinei sale, Vitoria, care parcă a fost scrisă de către Omar Hayssam în timp ce stătea în faţa oglinzii, probabil aranjându-şi mustaţa şi sprâncenele: “[…] mustaţa groasă, adusă a oală. La mustaţă aceea neagră şi la ochii aceia cu sprâncene aplecate şi la toată înfăţişarea îndesată şi spătoasă […]”. Se vede clar mâna guvernului. În planşa de mai jos, în figura unu este un portret-robot al lui Nechifor Lipan realizat după descrierile din roman, iar în figura numărul două se află o poză a lui Homar Ayssam.

Dar faptul că numele Lipan RIMEAZĂ cu numele Hayssam? Din nou, dumneavoastră decideţi dacă este o concidenţă sau nu acest lucru. Eu zic că nu. Da’ dumneavoastră decideţi, trebuie să gândiţi liberi. Acest articol este doar de referinţă, nu trebuie să fiţi influenţaţi, chiar dacă dovezile pe care le-am prezentat mai sus sunt, recunosc, destul de convingătoare.

Faptul că guvernul ne minte nu mai este o miciună. Este un adevăr cotidian. Să fi fost Nechifor Lipan mort? Este Nechifor Lipan mort? Va fi Nechifor Lipan Mort? Nu cred. Cred că a plecat, la fel ca Hayssam, pe un vapor vândut de Băsescu. Nimeni nu mai poate ascunde asta, deoarece oamenii trebuie să afle. Toate aceste lucruri, creşterea inflaţiei, schimbarea monedei în RON din ROL, intrarea României în U.E., blowjobul pentru Irinel dat de Monica Columbeanu, pozele porno cu Elena Udrea şi Vadim Tudor, au în spate implicaţii politice care ne afectează pe toţi, au o schelă bine construită, în care corupţia urcă piramidal. Să vă dau un exemplu? Nu. Acum că am aflat adevărul, îi putem incrimina pe cei care ni l-au oferit. Pentru oameni. Pentru că oamenii trebuie să afle.






12 păreri »

  1. Scuza-ma,dar prima poza demonstreaza clar ca Nichifor e in viata. De ce? Pentru ca in 1930 nu era cunoscuta metoda vopsirii parului facial and whatnot. Astfel deci… inseamna ca barba lui a albit in mod natural, respectiv a ramas in viata pana cel putin in vremuri recente.
    N-a fost ucis, probabil ca s-a mutat in Las Vegas cu ceva pipita si n-a vrut ca Vitoria sa sufere la aflarea vestii.

    Dar mai cu seama, acum trebuie luata in considerare o crima cu premeditare realizata de Gheorghita in complicitate cue Vitoria si cainele lor cum-il-cheama.

    Părere scrisă de Olivia — 11 August, 2008 @ 8:23 pm
  2. ABERAŢII! Nu! Stai, ăăă, ba da, avem dreptate.

    Părere scrisă de Valeriu — 11 August, 2008 @ 8:24 pm
  3. vreau si adevarul despre Elodia.

    Părere scrisă de john — 11 August, 2008 @ 9:58 pm
  4. nechifor era doar un pion.. n’a fost sa fie pentru el. trist.

    Părere scrisă de neoz — 12 August, 2008 @ 10:40 pm
  5. esti un cretin.

    Părere scrisă de Dumnezeu — 13 August, 2008 @ 10:08 am
  6. Si tu Brutus? Macar tu esti amuzant! Ne auzim…

    Părere scrisă de krakilla — 13 August, 2008 @ 10:43 am
  7. MOAR !

    Părere scrisă de Tweek — 13 August, 2008 @ 3:42 pm
  8. da pe bune ca esti un cretin.

    Părere scrisă de Dumnezeu — 16 August, 2008 @ 3:41 pm
  9. De acord cu Dumnezeu, esti cretin.

    Părere scrisă de Fiul lui Dumnezeu — 16 August, 2008 @ 4:56 pm
  10. Dumnezeu e mort. Dumnezeu e un cretin.

    Părere scrisă de Nietzsche — 17 August, 2008 @ 11:17 pm
  11. Ce să te aştepţi, de la doi care-şi pun e-mailurile: “faclabazilnic” şi în aceiaşi notă suferindă de cretinism “alexpascovici91″.

    Părere scrisă de Valeriu Cuc — 18 August, 2008 @ 1:15 am
  12. In fig.2 persoana sufera precis cu tiroida si are mari probleme dermatologice.Probabil portretul robot a fost facut dupa modelul unui cadavru vechi de vreo….2,3 saptamani.
    Cea mai tare e OAIA aia suspecta!
    Foarte controversata paralela intre cei doi.Hi,hi,hi!

    Părere scrisă de ELENA — 19 August, 2008 @ 12:33 pm

RSS feed pentru părerile la acest articol. TrackBack URI

Scrie-ţi părerea