Conform statisticilor, acest an se va termina în Decembrie

Elena, maică-mea: Era o înghesuială de nu ştiai care ţi-s picioarele.

Creierul cu Plete, în următoarele rânduri, va juca rolul de îndreptar ortografic, ortoepic şi ortopedic, explicând de ce, n-ar mai trebui să scriem precum nişte dobitoci ce sunteţi numele Mihai Viteazu, articulat - recte „Mihai Viteazul”. În primul rând, ne-ar fi foarte clar şi concis faptul că Viteazu este numele (deşi admit că ar fi fost poreclă, sau poate vreo satiră cretină a Cârcotaşilor - cine ştie, a fost demult) cu care omul care a unit Ţările Române a intrat în istorie şi după cum ştie orice copchil de clasa a 8-a, maxim, numele nu se articulează. Alecsandri s-a numit precum a dorit el şi nu a venit nici un mare inchizitor în istoria literaturii române, precum Wikipedia, să-i rescrie istoria, spunând că a fost un viteaz hotărât, dacă mă înţelegeţi. De ce TOATE localităţile se numesc „Mihai Viteazu”? A fost Viteazu, aşa nearticulat. Anunţ că mă voi convinge şi chiar voi oferi recompensă aceluia care îmi aduce o declaraţie video sau audio - chiar şi una mai veche, dacă deţine pe-acasă -, a lui Mihai. Până atunci: gura! Priviţi şi dovezi fotografice.

şi…

Scriitorii de pe Wikipedia sunt tembeli şi dau Wikipedia pe mâinile nesiguranţei:

…

Ca şi în fiecare an - mai precis anu’ trecut numa’ - în clasă, trebuie să facem cadouri unor persoane, alese sub forma PSD-istă, adică democrată, da’ tot comunistă de fapt, a bileţelelor - în sensul că toţi au avut dreptul , doar că am luat nume din urnă, n-am băgat. Coincidenţa face ca eu să-l extrag pe Jumară, din lista candidaţilor, iar pe mine m-a ales o colegă pe nume Mira. Şi cum în perioada aceasta a anului se întâmplă să nu fiu putred de bogat, am elaborat o strategie de a cheltui zero lei, şi tot să-mi primesc cadoul fără a mă jena moral că n-am oferit nimic. A doua coincidenţă în acest paragraf care are rolul de „a face” este că Jumară este prieten bun - cu act doveditor: un print al listei lui de Y!Mesenger - cu această Mira.

Fiind un prieten bun cu mine, dar şi cu ea, s-a infiltrat sub acoperirea unui limbaj frumos, gata să adulmece cam ce mi-aş dori eu de Crăciun, să-i zică acestei colege, ca ea să-mi cumpere, totul fără ca eu să mă prind. Dar eu mergând pe premisa că nimeni nu mă întreabă din senin ce îmi doresc de Crăciun - decât dacă-i silesc, sau mă întreb eu -, m-am prins că ceva-i peştios, aşa că l-am întrebat dacă nu cumva mă întreabă pentru Mira, iar el, ca un spion adevărat ajuns în vizorul CCP, a spus din prima exact ce doream: deci da. Şi-atunci, am avut o revelaţie: l-am pus să-i spună Mirei, să-mi cumpere cam ce-şi doreşte el de Crăciun, dacă tot tre’ să-i fac lui cadou.

…

Unii colegi de-ai mei sunt atât de proşti - şi o spun cu tot regretul - încât acum câteva zile le-am vândut două calendare de la Crucea Roşie cu argumentul că îşi vor sărbătorii de două ori ziua de naştere, anu’ viitor.

Tatăl meu, pe nume Florin, m-a întrebat într-o zi, dacă am aspirat în cameră. I-am spus că da: m-am dus în cameră, am tras aer în piept, cinci minute m-am gândit la ce doresc de la viaţă şi cât de sus ţintesc. A acceptat tacit.

…

În şcoală la noi avem un mit al toaletelor. Nu este chiar un mit, deoarece toată lumea pare-se că-l crede şi se ghidează în funcţie de el. Este o jumătate de mit, împlinindu-şi caracterul fantastic, dar neavând contestatari, deoarece nimeni nu se încumetă să-l testeze: se spune că dacă nimereşti vasul toaletei, trezeşti monstrul toaletelor, care-ţi mănâncă pula. De aceea tot timpul apa în toaletă pare trasă, deşi nu este nimic cu ce s-o tragi, şi pe pereţi sunt desene stângace, făcute cu pişat.

…

Valeriu Cuc: CINE EŞTI, BĂI!?
Valeriu Cuc: …
Valeriu Cuc: Glumeam.
Valeriu Cuc: Eşti un nimeni.

…

Valeriu Cuc: Tu cine mai eşti?
Dorinel Munteanu: salut
Valeriu Cuc: Salută.
Dorinel Munteanu: sunt dorinel
Valeriu Cuc: Eşti mă-ta.

…

Ofer o leapşă blogosferei, şi în special Verei prin care doresc să văd dacă au destul tupeu să mă pună toţi la blogroll.