Dragi cititori, bine mi-am revenit!

Eu, către chelneriţa: Cafea, aveţi?!
Chelneriţa: Da.
Eu, tot către ea: OK. Adu-mi un Calsberg.

Am tot auzit vorbe, că dară n-am auzit semne, că uneori, unele posturi, trasmit nimic. Şi că ar trebui să mă concentrez (asta a fost prima chestie cu care n-am fost de-acord), să scriu texte, care să transmită un anumit mesaj. Aşa că, pentru ca să ne adaptăm cerinţelor publicului, o să scriu, mură-n articol, exact ce voiam să transmit.

Vorbeam cu Vlad la telefon şi-mi povestea că se află, din păcate, tot în Ştei. Mi-a spus că e în nu-ştiu-ce club, pe nume La Bily, cel mai cunoscut de-acolo, adică singurul, şi se relaxează…în continuare. L-am întrebat dacă-mi găseşte o drăguţă, precum a sugerat mă-sa şi mi-a spus că am de ales între el, Bobi şi Dacian, că ei erau singuri în club. Şi mi-a mai confirmat că blogul nostru e pe mâini (nu bune, doar mâini, la propriu), că aproape-l ţine-n brânci cu tot cu internet. Să vezi dară, cum ne mobilizăm cu scări şi hârleţuri, să reparăm nucu, prin care-i trece cablul de internet, de la provider-ul lor, în cazul în care o ia la vale Creierul. Iar pe pagina companiei numită inspirat „Internet Comunicaţii”, există şi o secţiune de ajutor, în care te învaţă cum să-ţi instalezi Windows-ul şi mai apoi să-ţi setezi conexiunea, toate acestea după ce ai intrat pe site, să vezi şi tu cum se face.

Mesajul: Când trebuie să trăieşti pe dos, schimbă-ţi sistemul de operare.

Mai am eu un coleg de clasă care stă-n Nojorid, care, cu ajutorul internetului de mare viteză, tras prin LAN, nu poate vorbi cu ai lui consăteni, pe Y! Messenger. Şi mai apoi, mi-am dat eu seama de ce: păi nu se poate, din moment ce atunci când se loghează, cade internetul în restul satului, aşa că niciodată nu prinde pe nimeni online, din satul lui, că dacă s-ar loga cineva înapoi, mai apoi, ar fi deconectat subit de la reţea.

Mesajul: Nu-ţi pune la status: „pe afara. revin diseară” când singurii care-ar putea citi asta, sunt deja cu tine prin sat.

Şi tot din domeniul…ce domeniu că deja tot îi legat de calculatoare. Tot în aceeaşi temă, azi am realizat că, e necesară îngrijirea igienei calculatorului. Mouse-ul a început să lase dâre de noroi, parcă, pe masă, iar când doresc să văd o poză pe internet, mai mare de 700-800 pixeli, dau scroll, că de murdărie nu se văd în întregime cei 17 inchi, astfel, trebuie să ţin minte prima jumate de poză şi apoi, când dau scroll, să o asamblez imaginar cu cealaltă jumătate, posibilă de afişat.

Mesajul: Nu mânca ce-a mai rămas din tortul de ziua ta, pe o rază de 2 metri de calculator.

De fiecare dată, de ziua mea, părinţii mei ţin neapărat să-şi umple toate buzunarele, toate dulăpioarele, toate cuştile de hamsteri şi iepuri, toate frigiderele, scot puful şi bagă bomboane şi sucuri şi în perne, prin toate găurile, scorburile şi orificiile posibile cu „bunătăţi” din Ungaria. Am înţeles (şi eu şi ei) că, de fapt, tot ei le mânâncă şi că poate, m-aş sinchisi să mă-ndop, dac-ar fi toate vrac. Fără ambalaje…dacă înţelegeţi ce vreau să spun.

Mesajul: Nu fi UNGUR!

Până acum, din lista aceea am primit doar 3 cadouri. Nu ştiu de ce, majoritatea, adică 2 dintre ele, au fost cu subînţeles, adică lectură. Cărţi. Alexandra Moisi şi Răzvan Bar, mi-au oferit astfel de cadouri, iar pentru că Ale, altă Ale, mi-a oferit un sandwich, pentru folosirea în scopuri culinare a zilei mele de naştere, împletită cu imaginaţia acesteia, îi dedicăm următoarea melodie.

Încă mai aştept cadouri de la o mare parte din lista cu privilegiaţi.

Mesajul: Aţi accesat, căsuţa vocală a abonatului cu numărul…

După cum aţi şi citit în articolul precedent, am avut, dragi, un blogmeet de binecuvântat cu prezenţa. Desigur, este specific românului şi mai ales orădeanului şi mai ales blogărului să nu fie mulţumit, doar după un anumit eveniment, nu la faţa locului, căci acolo, este mult prea ocupat să se complacă. Şi într-adevăr, n-ar fi avut unii de scris dac-ar fi fost „ceva extraordinar”.
A venit şi un domn de la Jurnalul Bihorean să-mi surprindă fizicul în aparatul său digital, care, trebuie să menţionez că era cel mai slab de-acolo. Nu fizicul, aparatul. Nu e vina lui, a jurnalistului, sau ce era, săracul, e vina Ziarului sărac. Şi-n idei şi-n situaţie materială. Aşa că ar putea să fie o împrospătare, figura mea, apărând în el.

Mesajul: Nu critica ziarul în care urmează să apari.

Şi tot despre împrospătare, am văzut la *nu mai ştiu care*TV, un reportaj, în care erau filmaţi oameni care care încercau să-şi umple sticlele de la ţâşnitori, acoperind valva prin care apa ţâşnea cu flaconul, ţinându-l invers. Deci practic, au pus gura sticlei pe ţâşnitoare, ţinând sticla invers, şi-aşteptau să se umple.

Mesajul: Tot ce se umple, se umple în jos.

Dar acum, înapoi la blogmeet. Eu consider că de fapt, a fost doar o intâlnire în care am putut observa blogsfera de pe umerii Orădeanului (adică a lui căpăţână rasă), în timp ce ascultam cum şi cât trafic face Bihon-ul sau ce servere i-au mai provocat lui Siropel nervi. Despre bloguri? Ce bloguri? Unde?
Dar totuşi, mi-a plăcut cum, ş-acum unii o să se sature, deoarece mă repet, au făcut unii, ale căror nume nu vreau să le menţioNetics, mare caz de organizare, după ce, înainte, s-au umflat în posturi, cum că ei ar fi organizat.

Mesajul: De fapt, autocritica e sănătoasă.

În următoarele zile, vă rog să vă aşteptaţi la o pauză, deoarece tind să cred că am nevoie de anumite momente petrecute cu mine însumi. Deci prieteni! Voi! Ăia! Unu! Nu vă îngrijoraţi, am să ies în oraş, în continuare. Da’ voi accepta doar discuţii despre problemele mele sufleteşti şi spirituale, în genere, doar despre problemele mele. Sau mai bine, despre mine.
Mesajul: Nu vă mai pătaţi intenţionat cu supă.

Cum să ne meargă turismul, dacă nici la asemenea indicaţii nu ne putem descurca?

Să mergem la vot, da?!

Jur că nu m-am prins.

Pentru Christa: Te rog, fă un pic de practică şi pe-aici, pe la noi.

Şi una, ca să emoţionez publicul feminin şi pe Răzvan (eu, pe la 2 ani)

Deci cine-a fost primul în dungi?

Un prieten: iPhone are IP?
Eu: Da’, ce, nu vezi că are?