F.A.Q: What the fuck?!

Eu, stabilind şedinţe de poze şi autografe: Intrii pe CCP şi vin să-ţi dau autograf pe monitor, dacă vrei.

Am scris în articolul trecut, cum că am să mă-ntorc la putere duminică (28.10.2007 - citiţi şi data ca să evit cacofonia), când revin din excursie şi culmea: am avut mai mult trafic duminica, decât în ziua în care am publicat articolul sau în alte zile. Dar ai sperat în van, dragule cititor fidel, precum alţi preşedinţi care mă citesc au făcut-o. Cu toate acestea, te anunţ că acesta va fi un articol scurt.

…

Şi ca să vă inserez în temă, doresc să vă întreb: dacă inteligenţa se măsoară în IQ, prostia în ce se măsoară? Că dacă-i tot în IQ, e un fel de discriminare: ca şi cum, presupunând, aş fi milionar şi mi-aş număra banii în sinistraţi. Mă înţelegeţi? Nu?

Am pornit din faţa liceului în care eu studiez, cu un autocar de oraş, iar când am ajuns acolo, doamna profesoara de română a fost un organizator excelent, astfel încât am stat jumătate de oră cu bagajele prin bălării, DA’ ORGANIZAT! până ne-a împărţit ea în camere, la fel de organizat, deşi pare-se aleatoriu. Adică eu, cu ai mei colegi de clasă (clasa a X-a D) eram în număr de 4, ca băieţi. Şi era o cameră cu 4 paturi, care nu erau duble, erau singure, pentru 4 oameni, posibil singurii 4 elevi din aceiaşi clasă, din aceea excursie. Eu, totuşi, am reconstituit firul logic, pe care profesoara mea de limba română, Vânturache, a fost condusă, în timpul împărţârii:

- OK. Mai este o cameră, cu 4 paturi. Pe cine îndesăm în ea, doamnă Vânturache?
- NU PE CEI 4 DIN A X-A D!!!

Că altfel nu-mi explic, cum a pus, în prima fază 4 elevi din clase diferite în aceea cameră, iar pe cei 4 din clasa mea, inclusiv pe mine, ne-a pus doi câte doi în camere diferite. Apoi s-au dumirit: ne-a pus în camere diferite pe toţi (acum am glumit, ne-a pus până la urmă în camera de 4). Până la urmă a fost totul bine. N-am avut masă vineri seara, aşa că toată lumea s-a pus pe beute, de îndată ce am ajuns acolo. N-am să povestesc peripeţii penibile, numa’-n cazu’ în care sorbiţi horincă, să puteţi să vă hliziţi bine.

Eu, cătră o unguroaică: Tuu, nu mai râde aşa în maghiară!

În continuare prezint poze cu tema „Arată cu dej’tu şi fă poză”, din excursie.

…

De câţiva ani, la noi în oraş se organizează un fel de festival de teatru amator, între licee, numit „Drama day”. Acesta este fixat pe o dată pe care eu o ştiu tot timpul, deşi este alta în fiecare an: „ieri”, sau „acum câteva zile”. Anul acesta, la 2 ani de la ultima mea participare, am aflat un pic mai repede, într-atât de repede încât chiar să ajung să şi merg la el, dar doar din cauza faptului că Olivia participa. Ba mai mult, chiar a fost personaj principal. Priviţi mai jos, o poză în care Olivia îşi juca rolul cu naturaleţe.

În aceiaşi zi, chiar la festival, mi-a spus Pituţ – care deţine fosta mea cartelă (şi fără iluzii prosteşti, da?!) – că a fost sunat de către o tipă Timi, care mă căta cu disperare, la modul 8 apeluri şi 3 mesaje. Până la urmă, fără acordul meu, Pituţ i-a trimis numărul meu de telefon. Şi mi-a dat un apel şi de-atunci n-am mai auzit de ea. Aşa că îi urăm tradiţionalul „Proasto!” în caz că citeşte asta. De fapt, i-l urăm mai ales dacă nu citeşte asta!

BUZZ!!!
Claudia: da
Valeriu Cuc: Era mass.