Ieri, am vrut să plătesc cu cardul într-un magazin de haine second-hand

Dintr-un film: „Un foc de armă a fost auzit de 3 martori oculari…”.

Dezastrul intim, în timp ce restu’ lumii stă bine-mersi la mine-n blog

Dacă acum câteva zile aţi fost izbiţi cu probleme de geometrie strecurate printre cuvintele articolului, datorită lipsa suportului digital pentru diacritice, astăzi, scriu stingher şi izolat în propriu-mi Microsoft Office, în timp ce toţi copiii – unii cu mai multe dizabilităţi decât mine – se bucură de blogul meu şi-mi confirmă un deget mijlociu ridicat, spunând că lor le merge Creierul, nu ca la mine, în stop cerebral. Până şi cei care n-au – în sensul că nu ştiu de – Creier au şansa ORICÂND să intre pe el, să hoinărească-n ritm de Scufiţa #40000, fluierând şi jucându-se cu fluciurele din banner, în timp ce mânâncă porţii duble şi triple de supă de alfabet, gătită cu grija şi priceperea blogărului conştient de funcţionalitatea colţişorului său de internet.

Mă simt precum actorii cărora le moare personajul la jumătatea filmului, dar ei continuă să fie rolul principal, sau ca Băsescu, pe vremea când era suspendat.

Dar port îndârjire şi continuu să scriu, chiar dacă, practic atunci când veţi fi citit asta totul va fi fost degeaba şi declarat nul.

***

Dar ştiţi de ce arăta Creierul precum integramele pe jumătate completate, atunci când v-aţi speriat dragilor, de să vă sară inima din chept în coi? A fost o întâmplare tradiţională, festivă chiar, ca de fiecare dată când îmi achiziţionez un lucru şi ceva (1) trebuie să meargă prost sau(2) să se strice, ori (3) să strice alte lucruri importante – vezi cazul nostru –, (4) să se toate la un loc sau, desigur, (0) să nu mi-l achiziţionez deloc. Săturat de vechiul meu calculator am decis să-mi iau în rate pe 75 de ani cu dobândă (DAE) de 90%, un laptop marca Compachiu ce conţinea diferite specificaţii tehnice. Printre aceste specificaţii, vag, apărea şi sistemul de operare Windows Vista, cel care ne-a pricinuit şi prejudiciat de literele ce stăteau fain-frumos încălţate cu virgule, anume „ş” şi „ţ”. Desigur, a trebuit să-mi cumpăr şi ALTE cheştii pe lângă laptopul, care singur, săracul poate doar să toarcă şi să se-ncălzească la mine pe braţe. Am mai cumpărat încă un cablu de internet, pe lângă cele 2 deja prin care se suge din modem, îndesate-n router, ca astăzi să-mi dau seama că am atâta cablaj, că pot merge să-mi bat vecinii cu laptopul fără să mă deconectez de la ’net.

Chiar acum, Nortonul (antivirusu’) ca o formă de răzbunare, un ultim “pe pizda lu’ mă-ta, băi!” în timp ce se căra din calculator, m-a scos de pe Mes’.

***

Pun rămăşag că anu’ ăsta de Paşti o să primesc iepuraşi de ciocolată, tot ungureşti

Problemele legate de duşurile mele – cum că apa curge prea-ncet – au încetat: n-am mai făcut duş. Apropos de asta, aflu acum câteva zile de faptul că s-a repus în vigoare – ca-n fiecare an – folosirea înjurăturii „Paştele mă-tii” adresată exclusiv unui catolic, cu justificări clare şi argumente ulterioare de genul: „Ce?! Doar constatam, nimic altceva.”. De asemenea, legat de Paştele „nu doar al mamelor” catolicilor, că al tuturor catolicilor, aflu cu stupoare că învăţ în singurul liceu care merge precum fraierul la şcoală, când ar trebui să discrimine unguri şi câţiva români catolici, care-au mers pe sistemul: măcar dacă mor, să moară unul de-al lor – în data de Vinerea de după Joi şi Lunea zisă şi „mâine”, tot de după Joi, doar că mai încolo, mai de din-aintea lui Marţi zis „poimâine”.

Este un caz de discriminare totală. Mi se pare că şi ortodocşii, precum şi celelalte secte, ar trebui să aibă drepturi în drepturile catolicilor. Dumneavoastră vi se pare normal ca MIE să mi se ia dreptul de a sărbători paştele mamii lor de aşa-şi-pe-dincolo, când lor li se dă dreptul să stea cu puţa-n prafu’ de la ei de-acasă, de Paştele meu şi implicit al nostru – noi, ăştia mai buni şi mai diferiţi de ceilalţi zic, nu că aş vrea să fac discriminări…

Fiecare drept specific unei pături sociale ar trebui să se intersecteze cu drepturile altei pături sociale, în special când îi vorba de stat acasă. Până şi elevii din liceul în care studiează Olivia, care din coincidenţă se numeşte Liceul BAPTIST Emanuel au dreptul să se bucure de paştele altora, şi acolo mi s-a confirmat din 3 surse că nu-i mai mult de-o mână de oameni orientaţi astfel religios.

***

Şi mă gândeam, oare cum ar fi să spui că la un centru pentru oameni invalizi, că-s doar o mână de oameni?