I’m not to be counted on, like verbs

Diriginta: Cine a scris „Zece negri mititei”?
Eu: Ku Klux Klan.

„Neinspiraţia” mă trage de gât spre calculator, să-mi mânjesc bicolor din nou mâinile de litere, să-mi murdăresc - deşi însetat epic - tricoul alb de saliva care mi se prelinge din colţurile gurii, în timp ce rânjesc satisfăcut, mă încrunt şi-mi bulbuc ochii astfel încât colţurile lor să fie îndreptate în jos, ca ale lui Charles M., în apogeul unui barbarism în desfăşurare. Îmi privesc chipul în oglinda din stânga mea, o oglindă atât de curată încât îmi pierd identitatea doar privind-o, atât de clară, contrastând personalitatea şi aparenţa mea fizică, încât sunt nevoit din pizmă, să mă prefac că ea este cea cu atât de multe pete maro pe faţă, cu atâtea fire netăiate şi s-o întreb, cu ce drept îşi permite să-mi afişeze pielea facială într-o manieră atât de grosolană. Continuu să mă prefac perfect.

…

Am o întrebare: de ce ne mijim ochii, atunci când nu auzim ceva?

…

Zilnic, doza de „sistem de învăţământ” pe care mi-o primesc, cu vârf şi îndesat - literalmente, în clasa mea de dimensiunile unui coş, pe derièrul unui suferind de gigantism - mă face să tac, îmi suprimă afirmaţiile virulente. Nu cred că se aştepta cineva la aşa ceva, da’-i ca şi cum aş vorbi către bolovani, ceea ce ar fi perfect dac-aş spune doar vorbe-n vânt, să-i erodez. Unele persoane care au o slujbă în sistemul de învăţământ, au impresia că dacă sunt în stare să dicteze cuvinte, li se conferă o poziţie de dictator cu jumătate de normă. Într-adevăr, poate sunt nesimţit când corectez cu voce tare, la clasă, cuvintele agramate, adevărate aşchii ce-mi sunt aruncate în faţă de către unii profesori, prin limba de lemn a acestora. Greşesc atunci când nu las tocilarii să-şi ascută strâmb mintea, prin studierea acelor texte. Gândiţi-vă: să premiezi învăţătura „nesubiectivă”, fără să laşi loc dezvoltării creativităţii, iar învăţămintele pe care le oferi spre tocire, să fie greşite - cel puţin gramatical.

Ultimul lucru la care elevii au belit ochii, iar discipolii acestora i-au închis, a fost o anumită probă a balului bobocilor de la Liceul „Mihai Viteazu” (nu-i ştiu numele exact, sincer). Această probă a constat în menţinerea unei găini vii, în aer, de către boboci, cu ajutorul piciorului. Adică ăştia, foloseau o ghină, pe post de minge. Au ajuns la un asemenea nivel încât până şi directorului liceului a fost stropit de sângele bietei găini. Ce demersuri s-au făcut pentru pedepsirea ăstora, de dau cu picioru’-n ghini, în timp ce mie când mă duc la KFC, mi se spune că nu mai au produse din pui?

…

De câteva săptămâni mă gândesc că, am ajuns la o saturaţie faţă de persoanele exorbitant de multe la număr, ale căror lucrări au o bază şi structură bazate în întregime pe clişee. Probabil şi faptul că urăsc clişeele a devenit o idee banalizată datorită repetării. Cel mai tâmpit clişeu - nivel la care a ajuns cu ajutorul unor comparaţii proprii -, pe care l-am auzit vreodată este acela care presupune că „toţi suntem unici în felul nostru”. Trebuie să recunosc că în tinereţile mele, această formulă a dat subiectul unor cugetări personale şi m-a ajutat să ajung chiar la o concluzie, mai puţin tembelă dar totuşi la fel de incorectă, prin clasa a 5-a: „toţi ne asemănăm în felul nostru unic”, sau „toţi suntem la fel de unici”. Datorită faptului că sunt un om cu iniţiativă, sau aşa îmi place să mă consider, am dezvoltat o metodă din care pot face bani, prin prostie - luată ca o pătură socială ce acoperă majoritatea capetelor : vând unicitate. Vă fac unici, pentru 50 RON, negociabil (depinzând de cât de unici sunteţi în stare brută). Firma mea, urmează să ofere idei vestimentare, de viaţă şi chiar şi personalităţi inventate, pe care le veţi putea dezvolta după bunul plac şi pe care vi le puteţi însuşi pentru diferite sume. Oferta noastră urmează să includă şi găsirea unor viitoare/viitori partenere/parteneri de viaţă, pentru că, după cum ştim cu toţii: „mai sunt şi alte/alţi fete/băieţi”, sau „plină este lumea de fete/băieţi”. Serviciile noastre vor fi în totalitate finalizate cu succes, deoarece binele învinge întotdeauna, iar în caz contrar, asta este, viaţa merge mai departe, toţi greşim şi nu poţi să le ai pe toate. Nu trebuie să fiţi dezamăgiţi, încercarea moarte n-are, toate trec şi chiar şi mâine e o zi, iar timpul le vindecă pe toate. În cazul în care în procesul îndeplinirii cererii voastre, cineva-şi bagă coada meschină, sabotând lucrurile, nu-i nimic: fie roata şi pătrată, tot se mai învârte-odată.

…

După o scurtă privire spre televizor am făcut o scurtă listă cu genul de reclame care nu îmi plac: (1) despre pensiile private şi (2) reclamele cu copii penibili. Toate. Fără excepţii.

Am observat obiceiul acesta în rândul adolescenţilor care folosesc programul de comunicare Yahoo! Messenger - adică toţi - inclusiv eu, de a face crize când discută cu prietenii online şi stă cineva în spatele lor, astfel încât să aibă impresia că le citesc mesajele. Sfatul meu e: închide dracului monitorul ăla când intrii pe Mess’, dacă nu mai vrei să-ţi fie citite mesajele şi conversează aşa.

…

În continuare prezint o mică parte dintr-o conversaţie cu prietenul unei colege, despre care am auzit că este „bazat”, da’ nu-i nimic, cred pe cuvânt, nu vreau să verific. Ne scuzaţi pentru indiscreţie, da’ a fost mult prea drăguţ, ţuca-i-aş tastele să i le ţuc…

MemetE The KinG: vali tu faci germana?
MemetE The KinG: ca as avea o intrebare
Valeriu Cuc: Da, da’ nu ştiu o iotă,
Valeriu Cuc: deci degeaba întrebi.
MemetE The KinG: sti cum se zice la
MemetE The KinG: mi so sculat
Valeriu Cuc: Nu.
MemetE The KinG: k
MemetE The KinG: ms oricum
MemetE The KinG: vezi nui zii amu la de3a
MemetE The KinG: plico cat mai stam
MemetE The KinG: sa iti treaca de tot
MemetE The KinG: aia de la ochisorii
MemetE The KinG: tai aia sweet
MemetE The KinG: scz
MemetE The KinG: am gresit

…

Miry, vechea mea prietenă avea recent următorul status:

Miry - flo, intra sa vb si nu scoate materialele la imprimanta

Oh, da! Sigur „flo”, acum că ţi-a văzut statusul urmează să intre pe Mess’…

…

Cristi: Da’ ce-i aşa greu să citeşti Ion? Eu ţi-l citesc într-o zi.
Eu: Da… Are aproximativ 439 de pagini, îs convins.
Cristi: Ştiu mă’, le-am numărat!

Ar fi fost amuzant să le numere, la ultima să observe că scrie în colţul paginii şi să-şi dea seama că nu i-a dat bine.

…

Câteodată, doar pentru că sunt amuzante, îmi vine să răspund greşit la întrebări… Priviţi exemplul:

…

Şi apropos de manuale şcolare, uitaţi ce sursă de încredere au comentariile din cartea mea de Limba şi Literatura Română, eu fiind la profilul Filologie-Bilingv:

Plus că această coloana de text, este duplicată în partea stânga, da’ nu se poace poza cu aparatul meu, da’ parol că-i aşa!

…

Am primit o poză cu ale mele groupies din Zalău, să le ţuc, cu ultima ocazie cu care ajung în sătucul lor:

Dacă nu cunoaşteţi despre ce scriem aici, Grajd este proiectul meu muzical, cunoscut interplanetar, cu acelaşi nume. Vă dăm linkul, cu ruşinea de rigoare şi promisiunea că tulvai!, ‘mediat mutăm preţioasele melodii pe alt serviciu.