„Pe viitor: numai târfe pitice!”

Anunţ că subscrierile prin e-mail, cu ajutorul cărora puteţi să primiţi un e-mail de fiecare dată când scriu un articol, merg acum precum ceasurile elveţiene. La fix, adică. Vă invităm să vă introduceţi e-mail-ul pentru a vă abona, în linkul acesta.

Olivia: Sorry…I didn’t know I had that hand…

Înainte să revenim la viitorul-actual articol, aş dori fără să insinuez sau să-mi asum pe nedrept anumite cunoştinţe în gramatica Limbii Române, să explic unora dintre voi, 3 idei după care să-şi ghideze propoziţiile inserate în lista de comentarii şi în general, în conversaţiile cu mine.

Prima chestiune sunt semnele de punctuaţie. Dragilor, când doriţi să mă impresionaţi prin faptul că ştiţi şi voi să vorbiţi precum Eu, încercaţi să o faceţi cum trebuie. De exemplu, când doriţi să redactaţi ceva cu multe semne de punctuaţie, de exemplu…mai mult de o propoziţie!, scrieţi astfel: cuvânt, lipit de el semnul de punctuaţie, spaţiu, următorul cuvânt, tot lipit de el semnul de punctuaţie dacă este cazul, şi tot aşa.

Nu aşa :şi în nici un caz , aşa. Mai bine aşa, ne-am înţeles?

Când doriţi să faceţi o comparaţie ţineţi minte că nu există ceva mai slab sau mai puternic (ş.a.m.d), care să fie ca celălalt lucru, la care ne raportăm. Tot timpul, un lucru este mai slab sau mai puternic decât celălalt sau celelalte lucruri cu care facem comparaţia.

Iar ultima observaţie, îi revine Oliviei. Ea mi-a spus-o, zic.
Olivia: Nu există cuvântul „incapabilitate”. Nu-l mai folosiţi, cel puţin nu la adresa mea sau a lui Vali. Dar chiar doriţi să vă spargeţi capul cu ajutorul cuvintelor, aici sau oriunde, există cuvântul „incapacitate”.

N-am mai făcut duş de câteva zile iar luând în calcul faptul că miercuri (15.08.07) mă căcam regeşte pe mine de frică pentru că trebuia să merg la analize…să spunem că acum voi n-ar trebui să citiţi articolul şi eu ar trebui să fiu înconjurat de faianţă. Motivul pentru care am întârziat cu articolul a fost lenea combinată cu scuza faptului că doream să vă pun în pagină exact rezultatele analizelor, pe care nu le am, dar am să mă prefac că o fac iar l-a sfârşit când terminaţi de citit, am să râd de voi că „hă-hă” de fapt aţi citit pe degeaba, nu că într-o altă circumstanţă în care aţi fi citit rezultatele, nu ar fi fost tot pe degeaba. Cel mult, v-ar fi luat o grijă de sub frunte, că-s bine şi că nu sufăr de cine-ştie-ce boală cu transmitere sexuală. Deci e OK. Am SIDA, doar că n-am luat-o în timp ce făceam sex (aş fi scris că „mă futeam”, da’ ar fi fost prea obscen pentru maică-mea). Măcar am aflat, după ce-a citit Elena fraza din-aintea acesteia, că dacă zic „Doamne fereşte” şi-mi muşc limba, mă vindec. Eşti pasibilă de Premiul Nobel, mami.

Ne-am trezit, ca-n fiecare dimineaţă, în care se întâmplă ca eu să mă pun să mă culc, să mergem la analizele obligatorii pentru a informa statul cu privire la starea noastră de sănătate. N-ar fi fost mai uşor de-ş făceau un ID de messenger, dădeau add întregii populaţii, că ş-aşa ne punem la status sau dăm mass-uri cu privire la „ce ne doare”. Şi făceau statistica de-acolo. Şi ca să dau şi exemple, am să vă prezint două persoane din lista mea.

Este clar că aceste persoane au suferit de un infarct şi au nevoie urgentă de resuscitare.

Ne-am deplasat cu maşina oficială a familiei, Matizul verde, condus de şoferul oficial de categorie B, al familiei, Florin. Restul eram leşinaţi şi m-am potrivit în context, deoarece am mers să-mi scot sângele meu creat de mine cu corpul meu, statului, cu două doamne, plus „Doamnele” care trebuia să m-ajute, după fiecare cruce pe care mi-o făceam.

Totuşi surprinzător, nu a mers totul după cum m-aşteptam. Adică a mers bine. Foarte bine chiar. Iar acum, am să exemplific prin pozele care grăiesc de la sine, deşi-s doar nişte poze, nici măcar un text.

În primul rând, din cauză că Elena mi-a găzduit biletul de trimitere, care conţinea titlurile lucrurilor care urmau să se întâmple prin venele mele, n-am fost destul de atent încât să observ că statul este destul de deştept, că dară aşa l-am influenţat, încât după ce mi-au scos sânge, să dea startul unei destrăbălării continue, până anul viitor, la viitoarele analize. Dar mai apoi am descoperit, ce mi-era prescris:

Analize:
Glicemie
Hemoleucogamă
*şi*
HEROINĂ 350 mg.

Totuşi m-a durat ceva timp până am decriptat caracterele specifice doctorilor, dar până la urmă, cred eu că aşa s-a întâmplat. Şi acest fapt este dovedit şi prin pozele, de care spuneam, care mă prezintă într-o postură, mai mult decât orgasmică.

Priviţi dovada! Aşa arătam după întregul proces. Şi aceasta nu este singura poză!

Şi punctul pe igrec: Priviţi, chiar şi Carmen, colegă de-a maică-mii, părea drogată!

După toate acestea, am fost poftit la o cafea de la automat, cu mai-marii Leonardoului.

Trecând cu bine peste toate acestea, cu un Pituţ venit din Ştei, am avut o singură problemă de rezolvat, care s-a creat încă de săptămâna trecută. Povestea nu este fascinantă, dar deznodământul pare de-a dreptul stupefiant şi sugestiv în acelaşi timp. Eu cu Vlad „PiPi” Pituţ, am reuşit din nevoia fiziologica de a ne pişa, să rupem de la bază vasul colector al toaletei. Adică, mai pe scurt, am rupt buda. Rezolvarea am găsit-o doar în săptămâna aceasta, când am fost nevoiţi să purtăm în spate o toaletă prin centrul civic al oraşului, de la magazin până la Pituţ acasă. Mai bine zis, săptămâna aceasta, PiPi şi-a schimbat buda…ca să spunem aşa.

P.S: Vă rog să semnalaţi greşelile care mi-au scăpat, din cauza lipsei de chef combinată cu oboseala.