Pre Articol: Până la urmă, şi coşmarurile sunt tot vise.

Eu: Băi, vreau cereale.
Pituţ: Ce?
Eu: …reale!
Pituţ: Ce reale?
Eu: Daaa!

Continuând cu aberaţiile pe care mintea mi le creează (mulţumim Darius pentru semnalarea greşelii),  din lipsa unui fir logic suprimat de plictiseala continuă a vacanţei, îmi povestea Bobi, -un prieten pe care l-am cunoscut prin Pituţ, din Ştei şi acesta- cum s-a gândit el, mai demult, că acuma n-o mai face, cum ar fi dacă, atunci când ai trece pe trecerea de zebră, ai realiza, la jumătatea ei, că se termină, acolo, la jumătate?! Cam aşa mi s-a întâmplat şi mie, în articolul trecut (că tot spuneţi că blogul mi-e viaţa şi invers).

Am tot avut eu incidente în viaţa mea, conflicte cu diferite persoane, dar şi de multe ori cu aceleaşi; luate prin rotaţie, sau chiar persoanele diferite şi aceleaşi la un loc. Motivele pentru care am fost ameninţat cu bătaia, au fost felurite şi totuşi banale, deoarece mulţi s-au enervat pe mine, că uşor sau chiar brutal, pe faţă, i-am făcut de minune. Au mai fost cazuri, în care s-au dat prietenele lor la mine, iar tot eu am fost de vină, da de obicei am fost într-atât de deştept încât să nu sar la bătaie ca-n filmele lui Scorsese, rezolvând pe căi amiabile. Totuşi, în multe cazuri, am învăţat că, dacă cineva doreşte (în sensul de „vis”, „ideal greu realizabil”) să stabilească clar unde şi cum urmează să ne urangutanizăm, să ştiu să fiu şi eu prezent, sau ca nu cumva să înceapă cineva fără mine.

Desigur, mai am şi un sfat celor cărora le fuge gura precum Gabriela Szabo, şi fac anumite presupoziţii, pentru care, vorba aia: „frate, dau 8 telefoane, vin 2 băieţi…”. Coincidenţa face ca eu să trăiesc cu mine de-o viaţă, astfel încât să mă cunosc, aşa că, dragi, îmi cunosc limitele aroganţei (nu-ntrebaţi „care-s?” că mă blocaţi), dar credeţi-mă, sunt atât de arogant, pe cât merit. Trebuie doar să priviţi partea plină a paharului şi să vă aduceţi aminte că, deseori, este a mea, iar dacă este aşa, nu trebuie să vă întristaţi, deoarece în câteva momente, am să vă ofer cam dublu, cam pe cât aveţi voi. Nu mă deranjează persoanele care chiar îşi dovedesc punctul de vedere, ci persoanele care spun anumite chestii, care sunt implicit relative. Ar trebui să învăţăm, că sunt două moduri în care o regulă poate fi încălcată: prin „rebeliune” sau ipocrizie.

Tot promit un articol serios. Vine, numa’ gura c-am treabă cu Grajdu’ şi mai nou cu nepăsarea faţă de şcoală.