Olivia: De unde s-aude tunetul ăla?
Dezamăgirea mea profundă a venit cînd Olivia mi-a preluat blogul în lipsa mea, eu fiind la un anumit fast-food al cărui nume nu-l ştiţi ŞiNiciN-areRostSăDiscutămDeEl şi a scris un semnal umanitar de genul: „Our hero has fallen” (Warcraft 3 & Blizzard Entertainment). N-am să mă apuc să fac miţto deoarece ne iubim amândoi…pe mine.
Gândindu-ne gândurile mele pe care eu stau metaforic, fiind pus pe ele de atitudinea ei, deci fiind pus pe gânduri, a văzut că nu mă mai ocup de blog, în ciuda trocului boieresc de tipul bani mulţi – mâncare puţină, la un anumit fast-food local. Dar, într-un moment de scăpare de sub control, mi-a reproşat, acum câteva zile, că mă ocup prea mult de blog, în ciuda „ocupării de ea”. Dar eu, desigur, ca să nu fiu egoist cu mine, am decis o cale comună: am luat-o de mânuţă şi ne-am dus la McDonald’s, fast-food-ul local de care menţionam, băgându-mi şi scoţându-mi în de blog. Dar cine a mai putut fi ocupat cu ea când m bani de un Big Tasty? Ş aşa, s-a ofticat din nou şi a aruncat cu acuzaţii în presă, cu ameninţări de dezvăluiri de dosare, chemări la Parchet, moţiuni de cenzură şi declaraţii de avere, dar lucrul cu cel mai mare impact a avut desigur articolul precum ţi filmuleţul. Care nici ăla (articolul) n-a avut aşa mare impact din cauza lipsei diacriticelor. Are ca plată pentru ce mi-a făcut multă dragoste şi afecţiune…înfara blogului (this is the part when the article gets too personal).
Întorcându-ne la ale noastre, care-s de fapt ale mele şi chiar de ar fi numa’ ale voastre, tot ale mele ar fi, am aflat şi eu azi dimineaţă pe când ochii precum cepele, încă se închideau automat sugerând alte 48 de ore de somn în plus faţă de cele 4 săvârşite (eu fiind destul de frumos pentru a dormi mai mult), de nota la purtare a lu’ concurentul Alb-Dalb-ului, adică Ariel…blogerul. El se afla şi încă se află în pofida exmatriculării „la negru” propuse hiper-decibelic fără vreo întrunire, mustrare sau orice altă procedură legală, într-un liceu privat. Mergînd pe motivul ambiguu care dă dovadă că ?Da! Chiar există mai mult comunism ca la mine în liceu? şi anume faptul că a scris chestii reale, de liceean care se întâplă? în orice liceu cu liceeni ce au absolvit clasa a 8-a de cel puţin 3 luni, pe blog. După ce excluderea din instituţie a fost un fel de ediţie a „Farsele lui Jugaru”, lucrurile au fost calmate deoarece era clar că se făcea o tevatură media, cu o critică negativă asupra liceului şi a conducerii acestuia. Şi trec zilele în zbor şi toţi uită de Ariel, rămânând cu nici un cititor, scriind articole pentru amuzament şi depăşire proprie. Aşa că porcu’, face el ce face, chiuleşte excesiv, comentează şi se ceartă cu profesorii, rupe uşa clasei de 3 ori, se ceartă cu directorul şi primeşte 4 la purtare, doar pentru publicitate. Sclavul traficului! (? Orădeanul). Nu, nu face asta, dar ce e ciudat că relatările din ultimele 3 rânduri sunt reale, faptele din ele săvârşite chiar de colegi de-ai mei, care la fel de ciudat, nu au fost exmatriculaţi şi nici n-au avut media la purtare scăzută. Pentru ce a luat Ariel 4 la purtare? Pentru blogul său cu mare influenţă socială. Right. Ce urmează? Un proces Chad Hurley şi ăilalţi doi fondatori YouTube şi proasta directoare? Da de Wordpress de ce nu s-o legat? De Mozilla? De tăt webu? În mama mă-sii de profesori europeni care nu ştiu ce-i ăla internet şi scriu (eu) pe referat mare: google.ro sau referate.ro şi mă întreabă dacă e creaţie proprie.
O să-i treacă. Şi eu am 9 la purtare pe semestrul ăsta…şi tre’ia să am 7, dar mi-am schimbat hostingul şi domeniul şi n-or mai avut cu ce mă acuza… 
Mai multe informaţii, găsiţi pe blogul celui în cauză.
Cugetam pe budă, cu întreruperi cauzate de momentele de plăcere naturală a eliminării fecalelor, acum câteva zile la faptul că, da, trăim în deceniul jurnalismului. Şi spun asta deoarece, ridicat de pe budă de data aceasta şi aşezat pe pat, citeam diferite bloguri care au luat o turnură neobişnuit de narcisismo-jurnalistică. Problema apare când oamenii încep să scrie sau pur şi simplu să adauge articolelor interviuri cu ei. Este într-adevăr, e un blog personal, îi foarte fain să ai producţii proprii, dar să pui interviuri cu tine mi se pare total deplasat. O altă chestie ar fi că….oare nu este şi aceea un fel de preluare? Mai ales când repeţi cam tot ce ai spus şi în alte interviuri, sau când eşti întrebat aceleaşi lucruri, că câţi bani ţi-ai luat de la Voiculescu, că de ce te faci de căcat, de ce vrei trafic, de ce scrii mult, de ce scrii puţin etcetera. Aşa că, eu fiind un ipocrit cu drepturi de autor, un copiator, plagiator, tăt ce vreţi, am să prezint, cel mai bun şi important interviu de la revoluţie (aia din 1848, ce credeaţi) încoace, luat mie de către Olivia.
Şi pentru a încheia subiectul legat de pe cine copiez eu şi cine mă copiază pe mine şi ca să dau un răspuns celor care au fost activi psihic doar 2 din aproximativ 12 ani de şcoală, astfel au limitare în citit şi nu parcurg articolul până la capăt, am să vă arăt prin ce minune, adică metodă, adică cum scriu eu articolele.