Cu ocazia a 100 de articole, vă ofer videoclipul trupei Zgîrie Nori la melodia "Visul tău", pe care am avut onoarea să-l promovez cu acordul unui prieten, unul dintre soliştii trupei, Eugen Iustin.

Sunt singurul şi mereu numărul unu - vorba manelei…

Scris de Valeriu Cuc, în Iulie 20, 2008


Cu puţin timp după ce înotam în testiculele tatălui meu, aflându-mă în stadiul de spermatozoid, pe la vreo 2-3 ani (perioadă social acceptată ca “atunci când eram mic”), pe când eram în stare să mă cac de bună voie în oliţă, aveam un anume obicei: de fiecare dată, după ce umpleam oala de noapte, fugeam în fundul gol în cercuri prin casă, fericit. Aşa spune maică-mea. Păi, ca şi-acum de altfel: de fiecare dată după ce mă cac, fug în curu’ gol prin curte, în cercuri.

Dar ceea ce v-am relatat mai sus este doar o introducere pentru ceea ce urmează, şi anume o analiză amănunţită a primei mele slujbe, aceea de babysitter, despre care vă spuneam “demuuult şi totuşi în articolul trecut“. Şi ca prezentare a personajului principal al acestei scenete tragi-comice (copilul plânge iar eu râd de el) am să vă ilustrez printr-un video realizat de însumi acum câteva zile:

Trebuie să înţelegeţi că, pentru mine, a avea grijă de un copil de 4 luni este, din punctul de vedere al responsabilităţii şi al uşurinţei cu care o fac, ca şi cum aş avea grijă de mine însumi. La 4 luni. În consecinţă, eu cu Olivia - o colegă de la lucru - ne folosim de această oportunitate pentru simula (Olivia) conceperea unui copil (Eu) şi concomitent dădăcirea lui (Olivia) de parcă ar fi al nostru (al Oliviei).

*

BAM! ÎNTRERUPEM PROGRAMUL PENTRU O GLUMĂ DE URGENŢĂ, ÎNTR-O LIMBĂ INTERNAŢIONALĂ:

Revenind…

*

Şi ştiaţi că miercuri, 16 Iulie… mi-a expirat abonamentul pe tramvai? Cu această ocazie, nu că ar fi alta, aşa-i, nesimţiţilor? am mers la băut a doua zi - în 17 iulie, nu în 16, când

*

Zilele acestea am făcut o descoperire magistrală în domeniul telefoniei mobile şi al limbii ardeleneaşti. La prima vedere, ştiu, n-au nici cea mai mică legătură, deoarece nu există ÎNCĂ T6 pentru Limba Ardelenească. Dar la a doua vedere, în cazul în care între cele 2 vederi vă spun secretul, veţi observa şi dumneavoastră tulvai-minunea. Mă simt onorat să vă demonstrez că cifra 6 este, datorită telefoniei, cea mai ardelenească cifră din lume. De ce? Pentru că pe această cifră, pe orice telefon care se respectă se află 3 litere de bază în vorbirea ardelenească: “m”, “n” şi recte “o”. Priviţi, am să dau ca exemplu o conversaţie banală între doi ardeleni puri:

-Dapăi câţi unguri or vrut să fure Ardealu asară?
-Mno, 6…
-Ioa, mno bine-o fi… şi le-aţi pleznit bine tare 2?
-Mno, 6 beri am băut pă ins, ce crezi?

Q.E.D.

( elementele nu-s prea bine aranjate deoarece am ţinut ca proporţiile să fie multiplu de 6, divizibile cu 6, sau mno, 6…)

De asemenea ar mai fi şi cifra 4 cea mai moldovenească, deoarece are grupul de litere “ghi”, şi el necesar în vorbirea moldovenească, de la cele mai simple cuvinte la cele mai complexe (bine - ghini). Şi desigur, bucureştenilor cifra 0.






18 păreri »

  1. nicio parere. porti tricou cu rbf.

    Părere scrisă de fcb — 20 Iulie, 2008 @ 3:52 pm
  2. Acum, Spoon, acum!

    Părere scrisă de Olivia — 20 Iulie, 2008 @ 3:57 pm
  3. Spune !

    Părere scrisă de Mnezo — 20 Iulie, 2008 @ 4:38 pm
  4. Mno,canda facem pvp-u` ala?:-w

    Părere scrisă de George — 20 Iulie, 2008 @ 5:03 pm
  5. NUMA’ ăla îl port. Tot timpul.

    Părere scrisă de Valeriu — 20 Iulie, 2008 @ 5:38 pm
  6. Mno, 6 păreri.

    Părere scrisă de Valeriu — 20 Iulie, 2008 @ 5:48 pm
  7. Haaaaa, ha, ha, haaaaaa!

    Părere scrisă de ELENA — 21 Iulie, 2008 @ 9:14 am
  8. O, nici n-am stiut ca are articol. Ma gandeam sa nu mai calc aici vreo luna.

    Părere scrisă de Spoon — 22 Iulie, 2008 @ 1:41 am
  9. Cu ceva timp in urma, aveam un tovaras mai obosit de felul lui. Fiind obosit, nu prea iesea din casa, iar cand iesea, il capaceam pentru ca era enervant. Pentru frecventa cu care isi parasea casa si-a capatat porecla de Lazar. Adica murea vreo doua saptamani dupa care, din senin, invia. Asa ca, bine ai revenit… Lazare!

    Părere scrisă de krakilla — 22 Iulie, 2008 @ 9:52 am
  10. Esti PLIC-TI-SI-TOR si prost pe d`asupra. Te crezi mare mahar dar esti un ratat…blablablabla. Ma cac in poeziile tale. Pa.

    Părere scrisă de Nume — 22 Iulie, 2008 @ 2:19 pm
  11. Pt.”Nume”:daca nu poti decat “IN” poeziile lui si nu “PE” poeziile lui atunci exprimarea ta e cam CONSTIPATA! Pacat.
    Pt.Creier: te crezi mare mahar? Hi,hi,hi!

    Părere scrisă de ELENA — 22 Iulie, 2008 @ 2:44 pm
  12. Spoone tu dacă-i pasă cuiva că intrii.

    Nume, ţineai mâna sub bărbie când scriai “plictisitor”? Căci contextual vorbind, dacă eu “mă dau” mare mahăr, tu nu eşti decât un prenume. Precepi?

    Elena, că cam aşa e.

    Părere scrisă de Valeriu — 22 Iulie, 2008 @ 11:58 pm
  13. Cand iti vine cititorul si isi spune parerea dupa ce a citit ceea ce ai scris (deci ti-ai zis odata parerea), nu vi si-i aduci o alta replica, care de altfel nu-si avea rostul, referitor la afirmatia mea.
    Ia spune baiete, cum stai cu traficul si refa lista cu termeni prin care ajunge omul la tine.

    `_~ (*) I give you ONE star. The rest of them are now given to someone else. Just because, you’ve downgrated really, really much.

    Spoon vine de la expresia: “Asa ti-oi trage una cu lingura de lemn.”, ca o alta exprimare la “te trimit la CUC in praznic“[..daca nu scrii un alt articol].

    Părere scrisă de Spoon — 23 Iulie, 2008 @ 6:22 pm
  14. Nu mai citi, deci.

    Şi mă gândeam să nu mai spun altceva, da’ îs sigur că nu te-ai prins că îmi permit să te invit să nu mai păşeşti acilea; asta legat de trafic. Şi altceva legat de trafic este că strâng subscriberi când nu scriu. Hehehehe.

    Părere scrisă de Valeriu — 24 Iulie, 2008 @ 6:53 pm
  15. LOLOLOLOLOL, Lingura,

    Esti impotriva activitatilor interactive?
    El scrie. Tu dai feedback. El raspunde curiozitatilor tale. Eficient.
    Flawless logic.

    Vali, you know who got the rest of the stars B-D

    Părere scrisă de Olivia — 24 Iulie, 2008 @ 7:01 pm
  16. Pfa, vorbim de parca am fi niste detalii!
    Cand o sa incerci odata sa fi un atu pentru cineva? Asa, ca sa-ti mai vezi putin “compatibilitatea”.
    Sa mergi oare pana la un punct unde le-ai zice lor: Bai, imi **** si sa incerci sa-i induci in ipostaze mai avantajoase tie?

    Scriu sub vocea altcuiva, care prea tare mi-a intrat in minte, incat as vrea sa o detin, sa o folosesc pe subiectii astia. E ceva care crezi ca poate duce la o extrema?, vorbind de imaginea de sine.

    Si acum vocea mea: I bruise easily. Imi place mediul asta. Si prca tot la tine as comenta. Da’ inconvenientele se arata pe oriunde si atunci incerc sa stopez orice estompare de-a ta.

    Cat de halucinant, cat de logic anagramat, o puzderie de cuvinte jegoase pentru persoane ca noi. Of, ce imagine tiganeasca. Macar de-as sti ca-s chinez cu aparat foto si sa fiu prost. Dar nu roman asa, care nu se respecta (in conditii precise de rutina).

    Si urasc sa se bage careva cu LOL, cand nu cred ca rade ca dracu’-mpielitat, pe jos.

    Părere scrisă de Spoon — 24 Iulie, 2008 @ 10:33 pm
  17. [...] miliardele de comentarii pe care le-am primit la articolul trecut, dintre toate persoanele acelea entuziasmate de revenirea mea şi toate aprecierile pozitive pe care le-am primit s-a ridicat un [...]

    Pingback scrisă de CCP Investigaţii - Episodul 38 | Creierul cu Plete — 25 Iulie, 2008 @ 5:59 pm
  18. mnooo super genial vali!!! pentru asta iti fac publicitate:)))

    Părere scrisă de claudia — 13 Septembrie, 2008 @ 4:15 pm

RSS feed pentru părerile la acest articol. TrackBack URI

Scrie-ţi părerea