Ţin’te bine, arhon Postelnice, că vine-o curbă-ngustă!

Eu: Şi nu cunoşti franceza şi belgiana?

Mi-este somn. Da! Ne-am întors, nu c-am fi plecat pentru mult timp dar sunt aproape foarte sigur că ne-aţi simţit lipsa. După cum m-aşteptam (căci deşi eram şi eu cu mine la munte, m-aşteptam acasă), a fost exact cum am prezis că va fi. Dar oricum, asta nu contează, deoarece voi nu ştiţi cum am zis pre, aşa că, vom sări peste partea în care dezaprobaţi ce spun, deoarece, dacă este nevoie, am să inventez. Şi oricum, mi-e lene să inventez. Mai simplu: sărim peste…sau de fapt nici nu mai aduc vorba. Gata.

Am petrecut, împreună…mna, familia mea a petrecut cu onoarea de a fi şi eu prin preajmă, cu Olivia, 3 zile de vis (-a-vis), în care, am făcut exact ce -inventez acum pe loc că- ne-am propus: NIMIC. Şi desigur că, în tot acest nimic, s-au iscat felurite dispute, ca de exemplu, cea în care, singura rezolvare ar fi fost o pâine cu 7 colţuri, deoarece toţi doreau să muşte din colţurile, care, până când realizaseră ei că nu se mai aflau prezente, erau în drum spre a fi reciclate şi apoi eliminate în stare organică, din corpul meu. Data viitoare, mâncăm chifle. Bun.

Probabil vă întrebaţi, ce oare s-a întâmplat cu adaptarea Oliviei, la sistemul de familii Cuc, trecând de la cel de Putyer. Probabil nu vă întrebaţi, totuşi, în oricare caz, am să vă răspund sau recte, informez. Pe tot parcursul şederii noastre la Coada Lacului, Olivia, mi-a demonstrat că, fiind parşivă şi şireată, ne potrivim; eu fiind un şiret. Fizic vorbind, şi psihic gândind. A demonstrat că este abilă, să se insereze precum un gândăcel sub pielea maică-mii, Elena. Şi spus asta, din cauza faptului că, nu pricep sub ce mână malefică, a făcut toate trebele din pură voinţă. Desigur, curăţatul cartofilor, tăiatul, tăiatul verzei, sub mâna ei, le-o fi făcut, dar restul…nu ştiu (adică…nu ştiu care-s restul). Oricum, consider că s-au înţeles de minune. Că nu prea au vorbit. De fapt, au vorbit cam deloc, Olivia ocupându-se, respectând reciproca, de mine. Eu fiind învăţat în arta automanipulării (nu, nu se referă la masturbare), într-un moment în care tensiunea mi-era ridicată şi tonul răstit, m-am convins că de fapt, Olivia nu vorbeşte cu ai mei părinţi, Florin şi Elena, folosind pronumele de politeţe şi tot tacâmul, ci pur şi simplu, se adresează la plural.

Elena: Păi nu putem juca, decât în patru.
Sebipopa, deprimat: Atunci…lasă că plec eu…
Elena: Da’ oricum, suntem doi în plus.
Eu: Îţi imaginezi? Trebuie să pleci de două ori!

Condiţiile au fost bune, am dormit cu Olivia în mansardă, în timp ce „unii” se-nghesuiau 5 într-o cameră. M-am abţinut de la jucatul de Fazan (nu de alta, dar n-au acceptat propunerea mea de a juca „Fluture”…s-ar fi integrat mai bine-n context), eu fiind cu un etaj mai sus, deoarece noaptea aveam alte treburi de realizat. Ş-am constatat că sunt atât de frumos, încât mă auto-seduc şi leşin, de-acolo şi „somnul de frumuseţe” pe care-l realizam, noapte de noapte.

Nici cu mâncarea, n-am dus-o prea rău. De fapt, n-am dus-o deloc, şi asta o spun, deoarece duminică am realizat şi eu că de fapt, am fost singurul care a făcut nimic ÎNCONTINUU! Am avut la dispoziţie întregi categorii de alimente, ca de exemplu brânză, lapte, iaurt, smântână şi bere. Şi alte felurite tipuri de mâncare, pe care, cu puterea mâinilor am îndesat-o pe rând în esofag, apoi în stomacul meu, care se află în creştere. De aceea, doresc să informez cititorii Creierului cu Plete, despre noua şi îmbunătăţita (adică plină de bunătăţi) mea burtică. Vom lăsa pozele să vorbească, în timp ce dăm scroll, în jos, pentru a continua povestea.

Desigur, ca în orice vacanţă perfectă, trebuie să existe şi părţi proaste (?). Ş-am să le spun. Nu-s chiar proaste, ci urât mirositoare ş-am tot încercat eu să împac lumea cu ocolişuri, da’ nu s-a putut; erau naşpa şi gata. De exemplu (nu că aş avea mai multe), toaleta. Tot timpul am avut o mare problemă şi chiar o fobie, pe când eram mai mic. Toaleta a fost una de genul secolului optsprezece, adică, o gaură-n pământ ş-un scaun tăiat, să-ţi încapă curul şi să şi poţi elimi-dar să trecem mai departe. Desigur, toate materiile erau depozitate la o distanţă de aproximativ 20 de centimentrii de fesele mele, chestie care m-a speriat. Şi mirosul, nu era tocmai plăcut, de fapt, era îngrozitor, aşa că, aş vrea să ştiu, eu fiind naiv, să-mi spune-ţi…care-aţi dat mă cu câcat în lemn, de pute? Deşi, veţi spune „Da’ că stai că băi!” (nu în ordinea aceasta, dar veţi spune), exprimându-vă nedumerirea la faptul că sunt bărbat şi nu trebuie neapărat, să mă aşez. Dragi, citiţi articolul în care spuneam că nu urinez din picioare. Deci aş dori să anulez toaleta, să o dez-anexez casei, pentru a-i menţine caracterul de perfecţiune. Casei, mă refer, precum şi al meu.

Aşa că, deseori m-am dat pe brazdă, adică m-am dus să mă piş pe lângă brazi.

Apropos, că tot vorbeam mai sus de somnul de frumuseţe, aş dori să raportez, un cretin, ce s-a trezit, ca tot românu, duminica dimineaţa, când mă autoestetizam mai bine şi mai corect, să se apuce, să-şi taie scândurile (sper că de la sicriu), cu drujba. Şi a tăiat nene, tăia ăla ca din mă-sa. Şi uite-aşa dintr-o dată m-am urâţit şi eu şi mi-au crescut câteva coşuri, că n-am finisat somnul de care vă ziceam.

Şi tot duminică (05.08.2007), am pornit spre casă, în sunet de Grajd şi AC/DC, pe melodia aceea, care spunea: „The man is back in town…/ Don’t you mess me ’round”. Sugestiv. Când am ajuns acasă, m-aşteptam să m-aştepte toţi cu braţele şi respectiv conexiunile deschise, dar, surpriză: Descărca-se bunică-mea prea mult porn (deci de la „clicuri” nu-şi mai putea deschide braţele), de pe internet şi mi l-a lăsat în stare de nefuncţionabilitae. Adică a mers, da’ n-a mai mers apoi, până dimineaţa, când m-am trezit c-un dor de CCP, ş-un router care, s-a stricat din nou. Aşa c-am sunat la RDS, să-mi cer scuze, adică să mi le cer şi ei să-mi ofere scuze şi pretexte, conform cărora nu-mi mergea internetul. Dar am rezolvat. Tot eu…mă rog, Elena…că ei îs incompetenţi.

Totuşi, am învăţat multe lucruri din această ieşire la munte. Ca de exemplu că practic, te poţi învârti (decât în) cerc, nu şi în pătrat şi că, poţi „îngheţa (doar de) frig”, nu şi de cald. Şi pe final, ca parte dintr-o idee mai veche, vă vom prezenta reţetele anuale Creierul cu Plete, din care mă hrănesc ca un porc şi din care-mi extrag inspiraţia şi, depinzând de ingrediente, şi respiraţia.

Aşadar, vă prezentăm:

Ciorbă „de potroace”
de Florin şi Elena Cuc

În primul rând trebuie să sacrificaţi cu ritual un întreg corp de pui („ghină”, adică), pentru a-i lua spatele sau gâtul, după preferinţe. Să le măsuraţi, într-un fel încât să nu cântărească mai mult decât 500 de grame, toate astea (adică gramele), pentru 3 litri de supă. Totuşi, când zic litrii, mă gândesc c-am să pun ciorba în sticle de Coca-Cola. Se mai ia o ceapă, care să fie tăiată mărunt, două „gâturi” de ulei, 2983213718 de boabe de orez (adică aproximativ 2 linguri), morcov şi pătrunjel, vreo 250 de grame de fiecare şi oleacă de ţelină. Toate leguminoasele ăstea, se răzuiesc şi se călesc în ulei. Adică le puneţi vreo 2 minute la microunde. Bun. Totul bine pân-aci. Urmează să lucrăm cu (acum am să scriu ceva să evit cacofonia) carnea. Se pune apă rece, de să i se facă pielea de găină, numa’ vedeţi să fie foarte bine spălată. Recomand gel de duş de la Avon.

Se pune la fiert, carnea, în starea în care-am descris-o mai sus, cu sare, într-o oală de pe care veţi demonta capacul, să puteţi să culegeţi spuma, care se produce când începe să fiarbă carnea şi să o aruncaţi. Spuma, zic. După ce-aţi reuşit cu greu şi atenţie să colectaţi spuma, se introduc legumele, care le-ai călit mai sus cu câteva rânduri. Totuşi, carnea să nu fie complet fiartă când introduci legumele, ci numa’ juma’. După legume, se pun boabele de orez şi ele spălate bine-bine, FIECARE.

După ce se fierb toate astea, se adaugă un gălbenuş de ou, nervos, că trebuie frecat într-un păhărel de smântână, cum găsiţi la magazine, dacă „veţi” sau „aţi” căutat. Mai lăsaţi toată mixtura la fiert vreo două-trei clocote, se pune verdeaţa mai sus tocată şi „gata”.

Desigur, aşteptaţi să se răcească. Sau n-aşteptaţi! Na! Îmbuibaţi-vă, nesătulilor, ardeţi-vă esofagele cu ciorba mea preferată, cu care a fost stropit tricoul primit ca premiu, la concursul de SMS-uri. Ardeţi şi zbăteţi-vă agonic (!!!) dar, respectaţi reţeta, măcar-măcar, să vă ardeţi ca la carte.

Şi-acum pozele de familie.

Eu, savurând un Calsberg şi Olivia, lângă mine, ca-ntotdeauna. Băliţi-vă, invidioşilor!

Elena, care v-a mulţumit la toţi pentru mesajele de ziua acesteia, deşi nu vă cunoştea…

Florin, când ne gătea ce urma să mâncăm, anume Bogracs (deşi am insistat asupra originii mâncării; poate o cunoaşteţi sub numele de Gulaş…)

Extras dintr-un jurnal al cabanei, în care m-am semnat, pe la vârsta de 9 ani.

Şi uitaţi ce pitic sadic veghea scările spre mansardă!