Valeriu Cuc - eseist, poet, rezumator al unor opere importante din literatură…

Iată că, fac şi eu live blogging (pentru necunoscători: relatări pe blog, de la faţa locului). În momentul redactării acestui manuscris de o viitoare însemnătate nepreţuită, eu cu Olivia, creăm circumstanţele potrivite pentru o viitoare concepere a unui geniu naţional şi mondial. Nu, nu ne-o punem, nu vă gândiţi IAR la mine făcând sex, băieţilor, ci ne dezvoltăm capacităţile mentale, ce vor lua parte, cândva, la metamorfoza ADN-urilor noastre, necesară conceperii a unui geniu, precum spuneam mai sus. Atât, să revenim la bloggingul în reluare, adică făcut încet, de lene.

…

Eu excelez în existenţă. Mi-am demonstrat în ultimele ore de Limba şi literatura română, că pot fi un autodidact atât de bun, încât pot atinge performanţa scrierii unor rezumate ale unor mari opere literare, fără să le citesc vreodată, sau chiar să le cunosc autorul.

…

Nu s-au întâmplat multe lucruri, de când am scris, iar voi aţi citit, ultima oară, dragi cititori fideli şi infideli, deoarece am înţeles că şcoala este un factor de influenţă temporală dar şi temporar. Simt cum zilnic mi-este strangulat timpul cu mâna didactică, până sunt silit – căci dacă nu sluţit birocratic – să recunosc faptul că da, este un sistem de învăţământ atât de bun, atât de şiret, încât dacă îl ignor, fiind şi eu şiret din fire şi nu mă leg de el, continuă să-mi stea în calea libertăţii realizării lucrurilor. Toate se întâmplă după sau înaintea şcolii, iar orice timp ce este între acestea, ori este extra – deci mai mult efort – ori existenţa lui este una inadmisibilă, tu fiind sancţionat după cantitatea de „orice” petrecut între „înainte şi după şcoală”. Aceste fraze nu sunt filosofii încărcate de descoperiri briliante, ci sunt doar constatări puse în pagină, într-o formă aparte, toate spunând acelaşi lucru şi având aceiaşi concluzie, la care aţi ajunge şi voi, dacă aţi cugeta puţin: şcoala suge, şi oricât mi-ar plăcea această activitate, încerc să refuz această preacurvire didactică.

Îmi place să curvesc, dar nu prea mult.

…

Ca să înţelegeţi de ce sunt eu un autodidact de excepţie, am să vă exemplific: eu, la testele de verificare pe care le dau, pot să iau 10 fără ca măcar să cunosc numele materiei la care dau testul, sau să fi deschis caietul înainte de test (!).

Da. Am decis să devin autodidact şi să-i pun în cârcă şcolii problema hârţogăraielor, să scrie acolo c-am absolvit una şi alta, dar eu să fiu mândru că tot ce-am învăţat şi ştiu, a fost din propria iniţiativă şi pe pielea mea arsă de prea multe ori de razele scăpate printre degetele ce-au vrut să mă mângâie pe cap, de bun ce eram, că-nvăţam totul, că-nghiţeam cuvintele neghioabe ale profesorilor, fără să le mestec.

Dar acum m-am înecat. Dă-i vin, dă-i cu bere, dă-i cu bere, dă-i cu vin…

…

Am constatat că am o problemă de control al râsului. În momentele în care nu-i de glumit, eu bufnesc într-un râs haotic, necontrolat. Mai râd, aşa, necontrolat şi atunci când trebuie să fiu atent la un lucru, de exemplu când o dată trebuia să montez nu-ş’-ce aparat cu Pituţ, şi era necesar să introduc un şurubel de mărimea unei bubiţe de pe penis, şi când să-l introduc, încep a mă eglendisi şi arunc cu puterea curenţilor creaţi de cavitatea mea bucală de mărimi exagerate şurubelul pe covor, de am stat şi-am cercetat 2 ore cu Pituţ, până să-l găsim. Momente în care nu era momentul să mă cac pe mine de râs, dar a fost incontrolabil: în prima oră de Chimie cu directoarea, când toată lumea tăcea mâlc, în timp ce mă certam şi urlam la Olivia şi ieri, când am aflat că tatăl unui coleg a decedat.

Şi pe această cale, îmi cer scuze şi-i doresc sincere condoleanţe.

…

Am văzut un anunţ interesant, într-o seară şi m-am gândit la o glumă: ştiţi cum scrie un clarvăzător un anunţ?

„Bioenergo-terapeut şi clarvăzător, va fi fost în data de 20 noiembre 2007, […]”

…

Şi uitaţi, cum s-a întors lumea asta pe dos…